Povestea unei iubiri interzise

Unii sustin ca iubesti doar o singura data, altii ca poti iubi de mai multe ori... Eu cred ca fac parte din prima categorie, desi tare mi-as dori sa pot spune ca nu-i asa. La un moment dat, cand intalnesti un barbat frumos, sincer, plin de viata, care te sustine, te face mereu sa razi si te complimenteaza incat in fata lui te simti cea mai furmoasa femeie din lume, are grija de tine si te trezeste in sarutari si aroma de cafea, e romantic si nu-l poti acuza de neatentie, e pur si implu imposibil sa nu te indragostesti de el. Stiu, descrierea seamana cu cea a barbatului perfect, dar eu chiar nu i-am gasit defecte, decat unul singur: dragostea pentru muzica.

Da, cea mai mare pasiune a lui era muzica, era in stare sa faca orice pentru a putea canta... era pianist si a ajuns unul de renume in Franta. Mie imi pare simplu sa faci o femeie fericita. Eu daca as fi barbat mi-as trata iubita cu mici atentii, cu complimente, cu imbratisari, glume, i-as spune mereu “o sa fie bine” si as imparti cat mai multe activitati cu ea, macar cele de week-end, pentru a crea ceea ce se numeste “viata impreuna”. Si daca ar merge bine as cere-o de nevasta, caci stiu ca fiecare femeie isi doreste sa fie mireasa. As fi bland si nu as certa-o, i-as spune calm ce nu-mi convine si unde nu stie as invata-o eu, asa, ca si cum am face lucrurile in joaca. Daca m-as uita la meciuri as lua-o si pe ea (eventual sta cu nevestele prietenilor) si uite asa s-ar rezolva multe probleme. Insa, desi pare simplu, totusi majoritatea barbatilor nu fac aceste lucruri simple. Nu aprind o lumanare in baie, nu ajuta la curatenie, nu observa cand ai cercei noi... gesturi simple care tradeaza neatentia.

Dragostea inseamna daruire de timp, de ganduri, de planuri, sperante, trup... de viata, o parte din ea. Poate ca totusi ar trebui sa fiu fericita ca ma numar printre acei oameni care candva chiar au trait dragostea adevarata, acea “ora de iubire”. Eram destul de tineri pe vremea cand ne-am cunoscut, niste pusti de 20 de ani amandoi, la inceputul carierei, studenti avizi de viitor si cu planuri multe. Ne-am intalnit la un concert si ne-am placut de la prima vedere, eu medicinista, el... facea parte din orchestra. Viata noastra de cuplu a fost impresionanta, ne intalneam zilnic si in fiecare zi faceam ceva nou: fie desenam ceva impreuna sau ma invata sa cant la pian alte acorduri, alte piese, ne plimbam cu rolele, plecam la munte sa urcam pe-o creasta, mergeam la film, la teatru, la concerte, m-a invatat sa conduc si de fiecare data uitam sa trag frana de mana, iar el imi spunea bland “puiu, frana mami”... Aceste cuvinte imi rasuna in minte aproape de fiecare data cand ma urc la volan... pur si simplu ii simt prezenta. Faceam tot felul de nebunii impreuna, gateam, cand i-a ajutat pe ai lui la zugravit m-a luat si pe mine si din munca am ajuns la o mica bataie cu vopsea (nu am stricat nimic, era totul acoperit cu plastic), ma sustinea inainte de examene, mai venea cu mine la cursuri, invatam impreuna in Gradina Botanica, faceam cursuri de dans, mergeam la inot si asa mai departe. Era o viata plina de placeri, de distractie si de dragoste. Ma diviniza si ma savura din priviri, observa mereu pana si cea mai mica schimbare pe care o aduceam imaginii mele. El m-a invatat sa ascult muzica, sa ii inteleg acordurile, frazele muzicale, ritmul unei muzici fara instrumente, m-a invatat sa caut arta in sunete. Si eu la randul meu l-am invatat destule, ne completam perfect.

Sursa; http://mirese.kudika.ro